Combinaţia perfectă

Exemplu: RX 70 - Testat

Exemplu: RX 70 - Testat de f+h

Test: Care sunt beneficiile achiziţionării unui stivuitor hibrid sau, mai exact, a unui motostivuitor cu motor diesel cu tehnologie hibridă? Producătorii de vehicule industriale insistă adesea asupra consumului scăzut de combustibil, reducerea emisiilor de CO2 şi asupra timpului scurt şi cheltuielilor mici pentru service şi întreţinere, prezentate ca avantaje semnificative. Testele demonstrează, ţinând cont de aceste promisiuni, cum se comportă STILL RX70-30 Hybrid.


RX 70 este o serie hibrid la care un motor acţionează un generator care, la rândul său, alimentează stivuitorul cu energia electrică necesară pentru operaţiunile pe care acesta le efectuează. Un concept care a dus la eliminarea multor componente mecanice şi hidraulice şi a permis stivuitorului să se comporte ca un stivuitor electric din punctul de vedere al manevrabilităţii. Cu toate acestea, a fost imposibil până acum - spre deosebire de stivuitoarele electrice - să se utilizeze în mod eficient energia câştigată în timpul procesului de frânare. Supercondensatorii (super cap) cu care noua serie RX70 Hybrid este prevăzută face acum posibil acest lucru, în condiţii de maximă eficienţă. Utilizarea condensatorilor transformă parţial RX70-30 Hybrid într-un hibrid paralel: ridicarea nu este, de fapt, pur electrică, dar utilizează cei 8 kw disponibili de energie electrică, pe lângă puterea motorului (30 kW). Datorită puterii electrice de 8 kw (care provine, conform STILL, din supercondensatoare) stivuitorul poate fi echipat cu un motor mai mic, ceea ce duce la economii de exploatare. Producătorul de stivuitoare precizează în broşurile sale că acest lucru duce la economii de zece la sută. Am putut vizita facilităţile de test ale STILL din Hamburg şi am verificat dacă aceste afirmaţii se confirmă.

Productivitate pusă la încercare

Testarea supercondensatorilor

Am vrut de asemenea să aflăm dacă şi cât de mult un stivuitor echipat cu supercondensatoare se compară cu stivuitoarele care nu sunt astfel echipate, din punctul de vedere al productivităţii şi al performanţelor. În anul 2007, am testat un stivuitor fără supercondensatoare (care nici nu existau de altfel în momentul respectiv). Acest stivuitor avea totuşi o capacitate de încărcare de numai 2,5 tone, şi nu de 3 tone, ca RX70-30 Hybrid testat mai recent. Am utilizat totuşi aceste două teste pentru comparaţie. Este necesară o observaţie în justificarea acestei comparaţii: ambele stivuitoare erau echipate cu acelaşi motor. Stivuitorul testat în prezent este, în comparaţie cu stivuitorul din 2007, cu 500 kg mai greu, şi a fost testat utilizând o încărcătură suplimentară de 250 kg. Aşadar, erau cu 750 kg. mai mult decât în 2007. În ansamblu, acest lucru înseamnă că RX70-30 Hybrid cu supercondensatoare utilizează aceeaşi cantitate de energie ca stivuitorul RX70-25 mai uşor şi de capacitate mai mică din trecut, în ciuda unei sarcini suplimentare de 750 kg.

Viteză sporită, Silenţiozitate

Profil de performanţe

În timpul testelor de consum de combustibil şi de performanţe, am condus motostivuitorul nostru în program 5 (setări maxime de performanţe) cu şi fără programul Blue-Q program, precum şi în mod 2, însă numai cu Blue-Q, deoarece ideea din spatele utilizării acestei opţiuni era să economisim cât mai multă energie posibil. În toate testele, programul a dus la o diferenţă în caracteristicile de accelerare ale stivuitorului. Când funcţia Blue-Q este activată, durează mai mult până se atinge viteza maximă a vehiculului decât atunci când nu este activată această funcţie.

RX70-30 Hybrid a corespuns aşteptărilor noastre din punctul de vedere al performanţelor legate de deplasare, ridicare şi coborâre. Stivuitorul poate fi condus la fel de rapid cu şi fără încărcătură; am atins o viteză de deplasare de 21,43 kmh - o viteză mult peste media stivuitoarelor comparabile testate anterior. Viteza de ridicare cu încărcătură a fost mai mică decât media, dar a fost suficientă pentru realizarea operaţiunilor cu rapiditate. Cu funcţia Blue-Q dezactivată, am înregistrat valori ale acceleraţiei mai mari şi peste medie.

Aceste valori scad sub medie în cazul în care setările Blue-Q sunt activate. În ambele cazuri, cu şi fără setări de economisire a energiei, se observă clar că viteza de rotaţie a motorului scade considerabil atunci când ridicarea atinge viteza optimă în urma unei accelerări puternice. RX70-30 Hybrid intră într-un fel de "mod şoptit", ceea ce înseamnă că funcţionează foarte silenţios. În timpul testelor de performanţă (cu funcţia Blue-Q dezactivată) am obţinut o vloare de 333 paleţi în 8 ore. Activarea funcţiei Blue-Q scade uşor numărul de paleţi care pot fi manipulaţi, însă consumul de combustibil a fost, comparativ, considerabil mai mic, de numai 3,07 litri. La testarea modului 2, a trebuit să acceptăm niveluri uşor mai mici de productivitate (-2,7 la sută) însă consumul de combustibil a scăzut la 2,97 litri, sau 7,7 la sută mai puţin decât în modul 5.

Evaluare

Avantaje şi dezavantaje

+ Utilizarea economică a energiei

+ Caracteristici ale spaţiului din cabina operatorului

+ Funcţionalitate

– Viteză presetată la curbe

– Rutină de start

Van Gansewinkel Geldrop

Specialistul în reciclare Van Gansewinkel a testat RX 70 şi a înregistrat timpul de utilizare şi consumul de combustibil al acestor motostivuitoare.

Eliminarea deşeurilor utilizând RX 70

Kühne + Nagel

Kühne + Nagel (K+N) beneficiază de motostivuitorul hibrid RX 70. O întreagă flotă închiriată pe termen lung pentru departamentul târguri şi expoziţii al furnizorului de servicii logistice.

RX 70 pus la lucru în cadrul târgurilor şi expoziţiilor

În practică

Exemplele noastre din lumea reală şi testele independente de produs o dovedesc: motostivuitoarele electrice şi diesel STILL sunt cele mai eficiente şi mai puternice echipamente de acest fel din industrie.

Privire asupra exemplelor